Unul dintre lucrurile care s-au schimbat de cand sunt mama este reactia mea fata de copii. Recunosc cu sinceritate ca inainte de a-l avea pe Vladut, plansul sau tipetele unui copil nu faceau altceva decat sa ma deranjeze iar gradul meu de empatie cu parintii aflati in aceasta situatie era mic. Intre timp lucrurile s-au schimbat radical 🙂
Am devenit foarte sensibila atunci cand vine vorba despre copii si nevoile lor imediate sau viitoare. Recent am aflat de un proiect al celor de la P&G care m-a emotionat chiar daca e vorba de copii un pic mai mari decat al meu: CLASA TEHNICA DIN URLATI. Va explic imediat despre ce e vorba.
Oamenii astia de la P&G au in Urlati, judetul Prahova, o fabrica unde produc diverse cosmetice pentru un miliard de oameni la nivel global. Desi puteau alege sa nu le pese, cei de la P&G au transformat viata oamenilor din comunitate intr-o poveste de succes romaneasca.
Au angajat localnici, apoi au ajutat Liceul Teoretic Brancoveanu Voda sa faca o scoala tehnica pentru copiii acestora: Clasa Tehnica cu specializarea Electronist Aparate si Echipamente (o specializare foarte rar intalnita la nivel national).
Zi de zi ei sunt alaturi de acesti copii, le pun la dispozitie materiale pentru practica, ii ajuta sa participe la concursuri de profil sau ii primesc in vizita la fabrica pentru a invata ce inseamna o meserie chiar de la cei care o practica.
Si pentru ca liceul nu putea gazdui aceasta clasa, Procter and Gamble a amenajat initial un spatiu neconvențional in curtea scolii pentru cei 28 de elevi, pana la materializarea unei solutii permanente.
Impreuna cu Habitat for Humanity Romania, compania ridica acum de la zero o sala de clasa pentru viitorii meseriasi, care cu ajutorul voluntarilor si tuturor celor implicati va fi gata in septembrie.
Voi fi si eu acolo pe 14 iunie, pentru ca e important ca aceasta actiune sa fie vizibila si sa le dea idei si altor companii care sa se implice activ in nevoile comunitatilor locale unde au afaceri. Plus ca o sa am in curand nevoie de niste electronisti buni si nu cunosc niciunul 😉